CONTEXTUL GENERAL 2011

3 May 2012
Plevnei, Bucuresti

Categorii:

Încălcarea libertății de exprimare  |  Atacuri  |  Etică (abateri deontologice)  |  Presiuni  |  Procese  |  Acces la informații de interes public  |  Conflicte de muncă  |  Tipul de media  |  Tipul de angajat media implicat  |  Legislație  |  Piața de media  |  Cenzură  |  Drept la protest  |  Drept la asociere  |  Agresiuni  |  Amenințări  |  Insulte  |  Altele  |  Editoriale (interne)  |  Politice  |  Economice  |  Din partea autorităților  |  Din partea altor instituții/ persoane  |  Altele  |  Dreptul la demnitate  |  Dreptul la imagine  |  Dreptul la viață privată  |  CEDO  |  Altele  |  Print  |  TV  |  Radio  |  Online  |  Reporter  |  Redactor  |  Redactor-șef  |  Editor  |  Editorialist  |  Prezentator  |  Fotoreporter / Cameraman  |  Blogger  |  Altele  |  TV  |  Radio  |  Presă scrisă  |  Internet  |  Publicitate  |  Audiențe  |  Libertate de exprimare  |  Viață privată  |  Acces la informații

Descriere:

Presa românească, în cădere liberă

În 2011, agravarea condiţiilor economice din piaţa de media a adus cu sine fenomene specifice – publicaţii închise, disponibilizări, reduceri salariale, conflicte de muncă. Fragilitatea economică a industriei a vulnerabilizat și mai mult redacţiile. Aflate sub o presiune economică dură, acestea au fost tot mai dispuse la compromisuri, cu consecinţe grave asupra conţinutului editorial, aflat într-o continuă și accentuată degradare.

Calitatea actului de management a lăsat de dorit, managerii de presă nereușind să găsească soluţii economice de redresare atunci când încasările din publicitate au scăzut, iar investiţiile patronilor au secat. Adeseori, soluţiile găsite au presupus sacrificarea actului jurnalistic, fie în favoarea clienţilor de publicitate, fie în favoarea finanţatorilor sau sponsorilor ale căror interese economice sau politice s-au impus în faţa celor profesionale.

În nenumărate rânduri, autorităţile, partidele politice și politicienii au continuat să încalce dreptul la exprimare. Amenzile nejustificate, iniţiativele legislative limitative și deciziile disproporţionate ale unor instanţe sunt câteva forme prin care s-a încercat descurajarea liberei exprimări. La aceasta au contribuit și agresiunile sau pasivitatea în raport cu ele, subordonarea politică a unor instituţii media sau încercările de cumpărare a altora prin contracte de publicitate.

România s-a situat pe locul 47 în clasamentul mondial al libertăţii presei (Press Freedom Index 2011), realizat de organizaţia Reporteri fără Frontiere [1]. Potrivit acestui clasament, în 2011, România s-a situat pe aceeași poziţie cu Statele Unite ale Americii, Taiwan și Argentina.

Cele mai importante evenimente din 2011 cu impact editorial asupra libertăţii de exprimare:

• Abuzurile forţelor de ordine și reprimarea sistematică a iniţiativelor civice de protest (inclusiv pe stadioane) au marcat finalul anului 2011 și primele luni ale anului 2012, la cote nemaiîntâlnite din 1990.

• Politizarea industriei s-a accentuat, mulţi politicieni sau consilieri politici de anvergură au devenit patroni sau manageri de presă, înainte de anul electoral 2012.

• Stagnarea pieţei de publicitate a contribuit la înrăutăţirea situaţiei economice a presei, cea mai afectată fiind presa scrisă. În acest context, puterea advertiserilor a crescut, iar presiunile lor asupra spaţiului editorial au afectat adeseori dreptul publicului de a fi informat și libertatea de exprimare a jurnaliștilor.

• Statul a redevenit unul dintre principalii actori de pe piaţa de publicitate, însă multe din contracte au fost acordate netransparent și preferenţial.

• Publicitatea din fonduri publice a fost din nou folosită ca vehicul de promovare a actorilor politici.

• Marile concerne de presă internaţionale au continuat să-și restrângă activitatea în România pe fondul crizei și al concurenţei neloiale.

• Calitatea actului jurnalistic a continuat să se degradeze. Informaţia relevantă din perspectiva interesului public a fost sufocată de dezbateri sterile pe televiziunile de știri.

• Jurnalismul de investigaţie s-a refugiat în online și a devenit preponderent o preocupare a jurnaliștilor freelance.

• Presa nu-și stabilește întotdeauna independent agenda zilnică, ci preia informaţia prioritizată de către grupuri de presiune, politice și financiare.

• Organizaţii non-guvernamentale au devenit un furnizor de informaţie de interes public de calitate compensând vidul lăsat de presa dezinteresată de astfel de teme.

• TVR nu a reușit să se elibereze de stigmatul controlului politic. Fostul director al știrilor și majoritatea comentatorilor prezenţi pe canalele TVR sunt cunoscuţi pentru opiniile lor favorabile partidului de guvernământ.

• Politicienii au continuat să depună iniţiative legislative menite să restrângă libertatea presei și să intimideze jurnaliștii. Un deputat, care a fost ulterior reţinut pentru fraudă, a încercat să restricţioneze accesul jurnaliștilor la dosarele penale.

• Jurnaliștii au continuat să fie agresaţi, insultaţi și ameninţaţi, în special de către politicieni, autorităţi, forţe de ordine și persoane publice.

• Intrarea în vigoare a noului Cod Civil a adus cu sine noi efecte care restricţionează abuziv libertatea de exprimare. Unui jurnalist i s-a interzis printr-o sentinţă judecătoarească să mai scrie orice despre soţia unui deputat.

• Încrederea românilor în televiziuni s-a situat la un nivel dramatic de mic.

• Marii radiodifuzori tratează cu superficialitate eforturile de autoreglementare ale breslei.

Presiunile corporatiste ale clienţilor de advertising s-au dovedit adeseori mai puternice decât dreptul publicului de a fi informat sau decât libertatea de exprimare a jurnalistului. Adevărul a retras conţinutul furnizat de platforma online Think Outside the Box (TOTB) la presiunile agenţiei de publicitate McCann-Erickson, ce administra contul Coca-Cola, după ce TOTB publicase un material critic la adresa producătorului de băuturi răcoritoare [2].

Cazul cel mai flagrant de sacrificare a spaţiului editorial în favoarea unui client de publicitate rămâne campania mediatică a Roșia Montană Gold Corporation, care nu s-a limitat la inundarea spaţiului publicitar cu reclamă, ci a invadat spaţiul editorial cu publicitate (mascată) și a determinat cvasidispariţia informaţiilor critice la adresa proiectului minier [3].

Aparent paradoxal, piaţa s-a confruntat în ultimele luni cu o explozie a televiziunilor de știri, explicabilă prin proximitatea anului electoral. Sustenabilitatea economică a acestora ridică, însă, mari semne de întrebare. Cel puţin cinci canale de știri la nivel naţional, plus alte canale regionale au intrat pe o piaţă ale cărei încasări din publicitate nu dau semne de revenire după perioada de criză. Acest aspect alimentează speculaţiile privind adevărata raţiune de a exista a acestor instituţii media – aceea de servi ca instrumente de influenţă politică în anul electoral 2012, marcat de alegerile locale din iunie și de cele parlamentare din noiembrie. Politicieni sau consilieri politici importanţi (Sebastian Lăzăroiu, Vasile Dâncu, Cosmin Gușă și Dan Andronic) au devenit în ultimul an patroni sau manageri de presă, ridicând noi semne de întrebare asupra credibilităţii demersului jurnalistic. Piaţa de media rămâne dominată de oameni de afaceri interesaţi în primul rând de obţinerea unor avantaje politice și economice, dispuși să investească sume fabuloase pentru a-și atinge aceste scopuri [4]. Aceasta poate fi și una din explicaţiile pierderilor imense înregistrate în ultimii 7-8 ani de actori semnificativi din piaţa de media.

Marile concerne de presă internaţionale au continuat să se retragă sau să își restrângă activitatea în România, acuzând tocmai distorsionarea pieţei și a liberei concurenţe de către acești actori economici. „Mass-media din România se află în mare parte în mîinile unor oligarhi, adică ale unor oameni de afaceri care și-au câștigat banii în altă parte, de regulă în cursul privatizărilor; [...]. Ei sprijină media financiar, uneori cu până la 60 de milioane pe an - asta într-un caz concret -, animează publicul prin concursuri să devină abonaţi, stabilesc preţuri de dumping, ocupând astfel piaţa media și eliminând prin aceste practici editorii care lucrează normal“ [5], a spus Bodo Hombach, co-directorul concernului german WAZ. Rămâne de văzut care va fi soarta televiziunilor recent înfiinţate după terminarea campaniilor electorale.

Goana după rating s-a înteţit, consemnându-se și în 2011 abateri etice grave, de la fabricarea de știri, supra-expunerea scandalurilor dintre „vedete”, exploatarea evenimentelor tragice – dar irelevante din perspectiva interesului public, promovarea discursului defăimător la adresa grupurilor vulnerabile etc. În același timp, presa a arătat un interes redus pentru subiecte de interes public major care relevau abuzuri ale autorităţilor, încălcarea unor drepturi fundamentale sau acte de corupţie. Printre acestea, menţionăm subiectul închisorilor secrete ale CIA (slab acoperit de media), abuzurile forţelor de ordine împotriva oricăror tentative de protest civic, sau cazul RMGC.

Abundenţa posturilor de televiziune nu este, din păcate, însoţită și de o diversitate a conţinutului editorial. În condiţiile în care peste 80% din populaţie [6] afirmă că televiziunea constituie principala sursă de informare, devine și mai îngrijorătoare situaţia calităţii actului jurnalistic, impregnat de partizanat politic, senzaţionalism ieftin și exploatarea unor subiecte cu slabă relevanţă pentru bunul mers al societăţii. Numeroasele televiziuni de știri par a urma reţete standard repetate la infinit, în care lipsește informaţia relevantă din perspectiva interesului public. Informaţia se pierde între dezbateri interminabile, construite în principal în jurul unor declaraţii politice, și între comentariile unor omniprezente figuri de așa-ziși analiști și comentatori politici, mulţi dintre ei având legături apropiate cu mediul politic.

„Se pleacă dintr-o profesie nesigură și unde suprasarcina a devenit regulă. Consecinţa se vede deja în agenda publică, cea care conţine tot mai puţine fapte și tot mai multe comentarii. Capacitatea de a aduna informaţie scade și, cum ziarele erau principalul furnizor de fapte și pentru TV, radiouri și net, ceea ce rezultă este o societate care află tot mai puţine lucruri. Pe cele pe care le află, le macină înnebunitor. (...) Se naște o disproporţie anormală într-o societate democratică între câinele de pază, tot mai mic, și cei la care el ar trebui să latre și care umblă cu Hummerul”[7], a remarcat jurnalistul Cătălin Tolontan.

Spaţiul și resursele acordate jurnalismului de investigaţie sau reportajelor de anvergură sunt la cote alarmant de mici, deși aceste genuri jurnalistice dovedesc că își găsesc rapid audienţă atunci când sunt făcute cu profesionalism. În acest context, presa de investigaţie și-a găsit refugiul în zona freelance și/sau în mediul online.

La rândul lor, organizaţiile neguvernamentale au devenit un important furnizor de informaţie, compensând adeseori golul lăsat de industria de media. ONG-urile produc cercetări și rapoarte de calitate pe teme de interes public major (cheltuirea banului public, funcţionarea instituţiilor, mecanisme ale corupţiei, abuzuri și încălcări ale drepturilor omului), dar acestea sunt rareori preluate de media. Aceeași situaţie se regăsește în cazul anchetelor produse independent de jurnaliști de investigaţie care, deși sunt disponibile gratuit, sunt arareori preluate de presa mainstream.

Dincolo de publicul privat de informaţie relevantă, cealaltă victimă a acestei stări de fapt este jurnalistul, mult prea vulnerabil și lipsit de mecanisme de apărare în faţa intereselor patronale. Jurnalistul activează în redacţii în care managementul editorial și de business sunt selectate de patron mai degrabă în funcţie de nivelul de obedienţă, decât raportat la calitatea profesională. Condiţia sa precară, accentuată puternic de criza din presă, nu își găsește întotdeauna, din păcate, răspunsul firesc în mecanismele solidarităţii, precum sindicatele sau asociaţiile profesionale, structuri menite a proteja drepturile jurnalistului și a-i consolida statutul profesional. Pe fondul înmulţirii conflictelor de muncă generate de criza economică, se observă, totuși, un interes mai mare pentru activităţile de tip sindical, aceasta și pentru că cvasitotalitatea litigiilor sunt câștigate în instanţe de jurnaliști (în detrimentul patronatului).

Măsura interesului breslei pentru asumarea unor minime reguli profesionale a fost dată și de răspunsul oferit de Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), reprezentantul industriei radiodifuzorilor, când CNA a invitat radiodifuzorii să-și publice pe paginile de internet codurile etice după care se ghidează. ARCA a redactat un document preluat de unele posturi de televiziune pe propriile site-uri. Conform președintelui ARCA, George Chiriţă, codul nu a fost rezultatul efortului jurnaliștilor, ci „a fost adoptat de asociaţie, printr-o decizie a consiliului director” [8]. Codul seamănă mai degrabă cu un referat pe teme deontologice, „normele” etice prezentate fiind destinate a avea un caracter consultativ. Mai mult, textul documentului chiar enunţă explicit că independenţa editorială a jurnalistului nu există. Astfel, „Radiodifuzorul poate interveni în activitatea editorială oricând consideră necesar, și în special atunci când delegarea politicii editoriale nu produce efectele prezumate” [9].

Scăderea dramatică a bugetelor de publicitate din zona de business a determinat creșterea importanţei publicităţii din bani publici, instituţiile publice redevenind jucători relevanţi pe piaţă (aproximativ 35 milioane euro [10]). Acest fenomen riscă să devină periculos în condiţiile în care există mari semne semne de întrebare asupra modalităţilor de atribuire a acestor contracte de publicitate. Un studiu recent al Centrului pentru Jurnalism Independent reclamă lipsa de transparenţă și nerespectarea procedurilor legale în cheltuirea acestor bani. În unele cazuri, contractele de publicitate includeau clauze care cereau mass-media să difuzeze ştiri favorabile pentru instituţia care alocase contractul sau materiale de PR pentru anumite personaje politice. În alte cazuri, contractele de publicitate publică erau folosite drept subvenţii mascate pentru anumite companii de media. Cu o piaţă a publicităţii private în cădere spectaculoasă, cu bugetele reduse cu până la 50%, contractele cu autorităţile publice au devenit un adevărat balon de oxigen pentru multe redacţii, gata să dea la schimb conţinut editorial pentru mult doritele lichidităţi [11]. Televiziunea publică este un exemplu în acest sens, fiind sancţionaţă de CNA pentru o emisiune de marketing politic difuzată în luna aprilie și care a fost sponsorizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Dincolo de influenţa exercitată prin intermediul patronatului sau a publicităţii de stat, politicienii au continuat să utilizeze metode consacrate de cumpărare a presei. Astfel, primăria Iași a premiat cu sume de bani jurnaliștii care au relatat despre un eveniment al său, Sărbătoarea Iașiului. Sunt consilii judeţene care finanţează presa prin intermediul instituţiilor subordonate și a existat cazul unui președinte de consiliu judeţean care își regla disputele instituţionale locale prin intermediul advertorialelor cumpărate [12].

Legislaţia a rămas instrumentul favorit al politicienilor pentru a exercita presiune constantă asupra presei, prin iniţiative legislative care ameninţă libertatea de exprimare sau dreptul la informare. Deputatul PDL Mihail Boldea a propus modificarea legii 544/2001 și a codului penal astfel încât să fie exceptate din categoria de interes public informaţiile din dosarele penale aflate în faza de urmărire penală sau pe rol în instanţele de judecată, până la pronunţarea unei sentinţe definitive [13].

Noul cod civil, intrat în vigoare în toamna lui 2011 face deja victime în rândul jurnaliștilor. O ordonanţă președinţială a Tribunalului Maramureș emisă în ianuarie 2012 îi interzice ziaristului Ioan Romeo Roșiianu să mai relateze orice despre soţia deputatului Doru Leșe. Jurnalistul publicase anterior mai multe materiale despre calitatea de medic a doamnei Leșe și despre afacerile acesteia, multe dintre ele cu statul [14].

Insultele, ameninţările și agresiunile la adresa jurnaliștilor nu au lipsit nici în 2011. Din nou, un număr însemnat de politicieni sau reprezentanţi ai autorităţilor au fost responsabili pentru multe astfel de gesturi. Din fericire, nu s-au constatat cazuri grave de agresiuni împotriva jurnaliștilor în 2011. Protestele de stradă de la începutul lui 2012 au făcut victime printre jurnaliștii sau cetăţenii care încercau să documenteze cele ce se petreceau, cel mai grav caz fiind al reporterului Petru Nechita, de la Antena3, lovit violent de unii protestatari. Totuși, majoritatea agresiunilor au fost comise de jandarmi, care au interzis adeseori filmarea în spaţii publice a intervenţiilor abuzive, au ridicat și au condus la secţiile de poliţie fără niciun motiv jurnaliști sau cetăţeni care documentau evenimentele [15].

De altfel, abuzurile forţelor de ordine și reprimarea sistematică a iniţiativelor civice de protest au marcat finalul anului 2011 și primele luni ale lui 2012. Sute de cetăţeni ridicaţi de pe stradă, conduși, amendaţi și reţinuţi la secţiile de poliţie, cetăţeni loviţi fără motiv de forţele de ordine, manifestări artistice cenzurate, cenzurarea mesajelor de protest pe arenele de sport – sunt situaţii care dau măsura unui nivel de represiune nemaiîntâlnit în România din 1990.

Aceste practici au fost însoţite de iniţiative legislative extrem de represive, precum propunerea Ministerului Administraţiei și Internelor de modificare a legii 61/1991 privind adunările publice, propunere retrasă în urma protestelor organizaţiilor de drepturile omului. În lipsa unor precedente violente care să justifice astfel de practici și iniţiative, declaraţia deputatului și vicepreședintelui PDL Mircea Toader poate aduce lămuriri privind intenţiile autorităţilor. Referindu-se la violenţele urbane din Atena și Londra, Toader a afirmat în cadrul dezbaterii de la Parlament pe tema proiectului de modificare a legii 61/1991 că, deși România nu s-a confruntat în ultimii 20 de ani cu acţiuni de stradă violente, „ar fi bine să avem grijă să nu păţim și noi ce au păţit ţări cu tradiţie democratică”.

Televiziunea publică a fost și în 2011 în centrul preocupărilor politicienilor, atât liderii puterii, cât și ai opoziţiei exercitând presiuni asupra conducerii instituţiei [16]. Problemele financiare au reaprins discuţiile privind necesitatea reformării acestei instituţii. Modificarea legii de funcţionare, primul pas în direcţia transformării TVR într-un serviciu public de televiziune independent de mediul politic, a fost abandonată de politicieni, singura iniţiativă legislativă aparţinând deputatului PNL Mirel Taloș, însă aceasta viza doar privatizarea managementului, nu o reformă instituţională. Acuzaţiile de partizanat politic favorabil puterii sunt susţinute de sancţiunile primite de TVR de la CNA privind dezechilibrul reprezentării partidelor la emisiunile de dezbateri, de emisiunile de marketing politic pro-PDL, dar mai ales de dominaţia moderatorilor și comentatorilor cunoscuţi pentru opiniile favorabile actualei puteri și ideologiei conservatoare. Aceștia au apariţii frecvente la emisiuni de dezbatere sau informative în calitate de moderatori, invitaţi permanenţi sau comentatori. Rodica Culcer, conducătoarea Departamentului Emisiuni Informative și Sport, și-a exprimat deschis sprijinul pentru măsurile guvernului Boc la începutul lui 2011 în cadrul unui discurs ţinut la un eveniment organizat de Institutul de Studii Populare, fundaţie a PDL.

Românii și-au pierdut încrederea în presă, în special în ceea ce privește conţinutul televizat. Potrivit unui sondaj IRES, 83% din populaţia adultă a României se uită zilnic la televizor, trei sferturi dintre români cred că televiziunile sunt dispuse să difuzeze orice de dragul audienţei, iar 65% dintre telespectatori consideră că televiziunea manipulează [17]. Cu toate acestea, un alt studiu IRES relevă că majoritatea românilor (81,8%) se informează despre politică în primul rând de la televizor [18].

 

Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea presei in Romania 2011" publicat de ActiveWatch

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

[1] Press Freedom Index 2011/ 2012, Reporters Without Borders, En.RSF.org.

[2] Caz detaliat în capitolul „Presiuni economice” al acestui raport.

[3] Ibidem

[4] Detalii, în capitolul „Piaţa media” al acestui raport.

[5] „Bodo Hombach: <<Mass-media din România, în mare parte în mâinile unor oligarhi>>”, William Totok, RFI.ro, 11 ianuarie 2011.

[6] „Cine ne povestește viaţa politică: Vezi cele mai accesate medii de informare”, DailyBusiness.ro, 4 ianuarie 2012

[7] „Ziareeee”, Cătălin Tolontan, Tolo.ro, 2 noiembrie 2011.

[8] „La confluenţa dintre inacceptabil și iresponsabil: cel mai râvnit cod deontologic al momentului”, Maria-Adriana Popa, Blog.ActiveWatch.ro, 11 octombrie 2011.

[9] Ibidem.

[10] „Publicitate publică: Acceleraţi!”, Ioana Avădani – director executiv CJI, Ciprian Nicolae – expert Constrain, CJI.ro, 14 februarie 2012.

[11] Ibidem.

[12] Cazuri detaliate în capitolele „Presiuni politice” și „Etică” din acest raport

[13] Caz detaliat în capitolul „Legislaţie” din acest raport.

[14] Caz detaliat în capitolul „Insulta, calomnia, dreptul la viaţa privată”.

[15] Cazuri detaliate în capitolul „Agresiuni, ameninţări, insulte”.

[16] Cazuri detaliate în capitolul Televiziunea Publică.

[17] „Atitudini și obiceiuri de consum media. Percepţii privind CNA. Raport de cercetare”, IRES – Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, Media. HotNews.ro, 10 noiembrie 2011.

[18] „Cine ne povește viaţa politică: Vezi cele mai accesate medii de informare”, DailyBusiness.ro, 4 ianuarie 2012

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.