Politicieni care au cerut închiderea unor instituții media

28 Mar 2014
Palatul Cotroceni, Bucuresti

Categorii:

Insulte  |  Altele  |  Politice

Descriere:

Multe dintre aceste abateri de la normele profesionale au stârnit reacții excesive, atât în rândul politicienilor, cât și în rândul unor oameni de presă. Astfel, Mihai Neamțu, liderul mișcării politice Noua Republică, o inițiativă ce-l sprijină pe președintele Băsescu, a cerut închiderea postului Antena 3, în timpul unui miting de solidarizare cu Andrei Pleșu ce a avut loc în martie 2014[1]. Aceeași dorință a fost exprimată de un alt politician important (europarlamentarul Cristian Preda), dar și consilierul prezidențial, Sebastian Lăzăroiu. Preda a afirmat în timpul unei emisiuni difuzată de România TV: „Ar trebui să respecte legea și Antena 3, dar deocamdată e un post trimis în judecată pentru șantaj. (...) Eu l-aș închide, dar mă rog”[2]. Pe pagina sa de Facebook, Lăzăroiu a scris: „Și eu sunt de acord cu ce spune Cristi Preda. Firmelor care sunt puse sub urmărire penală ar trebui să li se limiteze activitatea. Așa cum unii oameni nu sunt cercetați în stare de libertate. De exemplu, dacă Antena 3 e acuzată de șantaj, are dreptul să mai emită? Ca să linșeze judecători și procurori?”[3].

Președintele Traian Băsescu a continuat războiul personal cu grupul Intact. Astfel, pe 16 ianuarie 2014, în timpul unei conferințe de presă desfășurată la Palatul Cotroceni, președintele Băsescu a avut o nouă ieșire agresivă împotriva unui jurnalist de la Antena 3, Ionuț Cristache. Președintele a evitat să răspundă la o întrebare legată de posibile legături între fiica sa și o subsidiară Gazprom și a acuzat postul Antena 3 că este „postul de propangandă, dezinformare şi înşelare a românilor”, iar pe corespondentul Antena 3 – că minte.

 


Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2013" publicat de ActiveWatch


[1]  „Adrian Ursu, la Sinteza zilei: Mitinguțul cu Antena 3, un moment din programul artistic electoral al anului 2014”, A.M.P., Antena 3.ro, 16 martie 2014. http://www.antena 3.ro/romania/adrian-ursu-la-sinteza-zilei-mitingutul-cu-antena-3-un-moment-din-programul-artistic-electoral-al-anului-2014-247244.html

[2]  „Preda: «Aș închide Antena 3». Lăzăroiu: «Sunt de acord». Reacție Antena 3”, Sergiu Bidilă, ReporterVirtual.ro, 28 martie 2014. http://www.reportervirtual.ro/2014/03/preda-as-inchide-antena-3-lazaroiu-sunt-de-acord-reactia-antenei-3.html

[3]  Ibidem.

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.