Mediile publice

20 Mar 2014
TVR, Bucuresti

Categorii:

Conflicte de muncă  |  Politice  |  Din partea autorităților  |  Radio

Descriere:

Proaspăt ieșită dintr-un drastic proces de restructurare[1] impus de situația financiară gravă cu care se confruntă în ultimii ani, TVR nu a reușit să se relanseze și să se impună pe piață. Activitatea Consiliului de Administrație a fost marcată de o serie de conflicte interne, unii membri semnalând public diverse situații în care au considerat că se comit abuzuri sau că se fac cheltuieli nejustificate. Așteptata redresare financiară nu a venit, deși TVR a anunțat un profit operațional de 2,5 milioane de lei pentru anul 2013. Totuși, volumul imens al datoriilor instituției (peste 800 de milioane de lei) riscă să ducă TVR în incapacitate de plată. Noul conducător al instituției a anunțat că, în lipsa sprijinului politic, instituția riscă să intre în incapacitate de plată[2].

Influența politică în programele televiziunii publice nu a dispărut nici în 2013. TVR a semnat în luna octombrie un protocol de cooperare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin care televiziunea publică ceda responsabilitatea editorială unei autorități guvernamentale. Oameni politici din sfera puterii au fost promovați în programele televiziunii publice. Liderul organizației de tineret a Partidului Social Democrat (TSD), deputatul Mihai Sturzu, a avut calitatea de invitat permanent al emisiunii de divertisment „În ţara minunilor”.

Situația din radioul public a fost marcată de conflictul dintre conducerea instituției și Sindicatul Unit al Salariaților – Radio România (SUS-RR), al cărui președinte, Adrian Moise, este și reprezentantul ales al salariaților în Consiliul de Administrație. În luna aprilie, conducerea SRR a pornit o avalanșă de măsuri represive împotriva lui Adrian Moise, după ce acesta și sindicatul condus de el au protestat împotriva măsurii de a reduce salariile cu 25%, au sesizat ANI în legătură cu o posibilă situație de incompatibilitate a Președintelui-Director General (PDG) și au reclamat faptul că acesta a fost un colaborator dovedit al Securității. Moise a fost concediat, apoi sediul sindicatului condus de el a fost spart și evacuat de conducerea SRR, fiind sustrase documente și bunuri ale organizației.


Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2013" publicat de ActiveWatch


[1]  Detalii în raportul FreeEx pe anul 2012, cap. II Televiziunea publică.

[2]  „INTERVIU – Stelian Tănase: Fără sprijin politic, TVR va intra în incapacitate de plată în acest an”, Mădălina Cerban, Mediafax.ro, 20 martie 2014. http://www.mediafax.ro/cultura-media/interviu-stelian-tanase-fara-sprijin-politic-tvr-va-intra-in-incapacitate-de-plata-in-acest-an-123001204.

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.