Ministerul Culturii a cerut retragerea reclamei pentru depistarea BTS, în care apărea Eminescu

26 Jul 2014
Bucuresti, Bulevardul Unirii Nr 22

Categorii:

Din partea altor instituții/ persoane

Descriere:

Ministerul Culturii a transmis în luna iulie 2014 un comunicat în care își exprima „profunda indignare” și solicita încetarea folosirii imaginii poetului Mihai Eminescu într-o campanie publicitară la un produs de depistare a bolilor cu transmitere sexuală (BTS)[1]. În sprijinul solicitării, reprezentanții instituției au invocat Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, mai exact faptul că utilizarea unei opere fără consimțământul autorului poate fi făcută dacă utilizarea se conformează „bunelor uzanțe” și nu contravine „exploatării normale a operei”. În realitate, însă, fotografia făcea parte din patrimoniul public. De asemenea, comunicatul Ministerului făcea referire și la două texte de lege privind prejudicierea imaginii, onoarei, demnității și vieții particulare a persoanelor, vrând astfel să sprijine viața privată a poetului Mihai Eminescu și să condamne asocierea imaginii acestuia cu bolile venerice (zvon intrat în conștiința publică încă de la moartea poetului).

Organizația ActiveWatch a transmis Ministerului Culturii un punct de vedere în care i-a cerut să revină asupra comunicatului, deoarece punea în pericol sănătatea publică, prin promovarea stigmei la adresa bolilor cu transmitere sexuală: „Ceea ce consideră ministerul că este jignitor pentru poetul național este asocierea imaginii acestuia cu o boală venerică. Aceasta înseamnă că Ministerul promovează o imagine stigmatizantă asupra bolilor cu transmitere sexuală. Stigma despre care vorbim face ca diagnostigarea și tratamentul acestor boli să fie drastic îngreunate, deci, prin promovarea acestei prejudecăți și încurajarea ignoranței, Ministerul Culturii favorizează răspândirea acestor boli la nivelul populației”[2].

Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2014-2015", publicat de ActiveWatch


[1]  Comunicat de presă al Ministerului Culturii, Cultura.ro, 24 iulie 2014.

[2]„Confuzie și stigmatizare în reacția Ministerului Culturii față de folosirea imaginii lui Mihai Eminescu”, ActiveWatch.ro, 26 iulie 2014.

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.