Președintele Traian Băsescu ar fi binecuvântat înființarea televiziunii de știri a unui senator PSD

16 Feb 2015
Bucuresti

Categorii:

Politice  |  Din partea altor instituții/ persoane  |  Altele

Descriere:

Elena Udrea, fost ministru, fost candidat la prezidențialele din 2014 și fost lider al Partidului Mișcarea Populară, inculpată în mai multe dosare de corupție, a susținut într-un denunț în fața procurorilor DNA că Sebastian Ghiță (senator PSD și finanțator al postului România TV) i-ar fi cerut președintelui Băsescu acordul pentru înființarea postului România TV, pentru că „democrația va fi mai bine apărată cu o nouă televiziune”.[1]

România TV (RTV) a fost înființată și este controlată prin interpuși de omul politic și de afaceri Sebastian Ghiță. Acesta este un apropiat al premierului Ponta și este senator PSD din 2012. Ghiță a părăsit partidul la finele lui 2014. RTV a apărut în 2011, printr-o ruptură cu scandal din Realitatea TV (detalii în raportul FreeEx 2011). Realitatea TV a avut o orientare editorială ostilă președintelui Băsescu. Ulterior, și orientarea editorială a România TV a devenit ostilă președintelui.

Udrea a susținut în denunțul său că președintele l-a sunat pe directorul adjunct al SRI, Florian Coldea, să-l avertizeze că știe că SRI se află în spatele România TV și că va expune public acest fapt în cazul în care televiziunea nu încetează atacurile la adresa sa: „L-a sunat pe Coldea și i-a zis că își dă seama ce se întâmplă și că dacă nu se potolesc va veni public să îi acuze că Ghiță este omul lor care le face jocurile. RTV-ul s-a potolit imediat”[2]. La rândul său, Traian Băsescu și-a exprimat încrederea și susținerea pentru Elena Udrea după ce a fost arestată pentru fapte de corupție, spunând că „Elena Udrea nu minte”.

Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2014-2015", publicat de ActiveWatch


[1]„EXCLUSIV! DENUNȚUL ELENEI UDREA | Băsescu știa totul! L-a sunat pe Coldea să-l amenințe că va face publică relația dintre el și Sebastian Ghiță!”, 16 februarie 2015, www.nasul.tv

[2]Ibidem

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.