Cenzura și conformismul nediscriminatoriu, instituite în noul regulament pentru învățământul preuniversitar

21 Jan 2015
Municipiul București, Municipiul București, Romania

Categorii:

Legislație  |  Cenzură

Descriere:

21 ianuarie 2015

În atenția Ministerului Educației și Cercetării Științifice

Domnului Ministru Sorin Mihai Cîmpeanu

 

Domnule Ministru,

În calitate de organizație care militează pentru libera exprimare în interes public, ActiveWatch vă supune atenției faptul că Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), publicat marți, 13 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, semnat de predecesorul dv, dl Remus Pricopie, este neconstituțional, de natură să afecteze nepermis libertatea de exprimare și de asociere a elevilor.

Considerăm că este extrem de grav ca tocmai formatorii din învățământul preuniversitar să încalce principii care constituie fundamentul dezvoltării umane și solicităm Ministerului Educației să anuleze și să supună dezbaterii publice noul regulament pentru învățământul preuniversitar în acord cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Suntem de părere că unele prevederi din acest regulament nu încurajează dezbaterea de idei, ci conformismul fără discernământ.

Un aspect îngrijorător pentru libertatea de exprimare, conținut de noul regulament, este punctul 2 al articolului 136, care limitează nepermis dreptul elevilor de a înființa publicații școlare: „În cazul în care aceste reviste/publicaţii conţin elemente care afectează siguranţa naţională, ordinea publică, sănătatea şi moralitatea, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sau prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului intern al unităţii de învăţământ preuniversitar, directorul poate propune consiliului de administraţie suspendarea redactării şi difuzării acestora şi, ca urmare, le poate suspenda temporar sau le poate interzice definitiv”. Mai mult, potrivit unei analize publicate pe site-ul România Curată, președintele Consiliului Național al Elevilor ar fi tăinuit consultările pe marginea regulamentului, avute cu fostul ministru al Educației, Remus Pricopie, pentru ca documentul să nu poată fi contestat, încălcând astfel legea transparenței decizionale (52/2003).

ActiveWatch consideră că o parte din aceste condiționări din Regulament încalcă Constituția României și jurisprudența internațională în materie de libertate de exprimare, prin faptul că subordonează dreptul elevilor de a se exprima în fața unor regulamente școlare și a deciziilor (potențial arbitrare) conducerilor instituțiilor de învățământ. Articolul 30 din Constituția României precizează că: (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

De asemenea, Noul Regulament instituie condiții antidemocratice și în privința dreptului elevilor la asociere și la protest, care sunt tratate ca și când ar fi valabile doar în afara orelor de curs și în limitele (mai mult sau mai puțin arbitrare) stabilite de reprezentanții instituțiilor de învățământ. Astfel, punctul 3 din articolul 135 precizează: „Dreptul la reuniune se exercită în afara orarului zilnic, iar activitățile pot fi organizate în unitatea de învățământ, la cererea grupului de inițiativă, numai cu aprobarea consiliului de administrație. În acest caz, aprobarea pentru desfășurarea acestor acțiuni va fi condiționată de acordarea de garanții scrise, oficiale, ale organizatorilor sau părinților, tutorilor sau susținătorilor legali ai acestora, în cazul elevilor minori, cu privire la securitatea persoanelor și a bunurilor”.

Considerăm că aceste prevederi descurajează și chiar intimidează elevii să-și exprime adeziunea la inițiative civice în instituțiile de învățământ și periclitează dezvoltarea spiritului critic al acestora.

Menționăm că acesta este al treilea an consecutiv când ActiveWatch semnalează Ministerului Educației că regulamentul devine tot mai restrictiv, prin impunerea unor limitări nejustificate ale unor drepturi fundamentale. (Detalii puteți citi aici și aici.)

ActiveWatch

_________

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.