Inițiativă transpartinică periculoasă pentru independența CNA

2 Apr 2015
Municipiul București, Municipiul București, Romania

Categorii:

Legislație

Descriere:

În atenția dlui Gigel Știrbu, președinte al Comisiei de Cultură, arte și mass-media a Camerei Deputaților

În atenția dlui Georgică Severin, președinte al Comisiei pentru Cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului

 

Stimați domni,

Am luat cunoștință de inițiativa dvs. de modificare a Legii 504/2002, în urma blocajului în care se află instituția de aproape un an. Considerăm oportun demersul și suntem de acord că actualele prevederi legale sunt insuficiente pentru a preveni și regla astfel de situații, prin faptul că nu definesc mecanisme de sancționare și remediere a unui management defectuos.

Organizațiile semnatare se opun însă propunerii ca respingerea raportului anual de activitate să atragă demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului. Chiar dacă soluția este mult mai blândă decât mecanismul similar prevăzut în legea de funcționare a serviciilor publice de radio și televiziune, ea deschide porțile arbitrarului și abuzului, așa cum se întâmplă repetat în cazul TVR/SRR. Președintele Consiliului poate fi, la un moment dat, o persoană care să deranjeze majoritatea parlamentară, ceea ce va crește riscul de a fi demis și retrogradat ca simplu membru prin respingerea raportului.

Propunem ca soluție alternativă un mecanism prin care membrii Consiliului să aleagă și să demită președintele instituției, cu votul a 2/3 din membri, iar Parlamentul să valideze aceste decizii. Practic, ar fi utilizat același mecanism prin care președintele Consiliului este numit, deci ar exista și o coerența a legii. Cine numește să și demită, iar Parlamentul să aibă doar rolul de a valida/invalida, exact ca la numirea în funcție.

Experiența ultimilor 20 de ani demonstrează existența unei înclinații cronice a partidelor politice de control al instituțiilor publice, astfel încât considerăm că este necesară ridicarea unor bariere legislative împotriva unor asemenea tentații. Modul în care a fost respins periodic raportul anual de activitate al Consiliilor de Administrație ale televiziunii și radioului public atunci când un partid nou venit la putere a dorit să își exercite influența asupra acestor instituții ne-a demonstrat că acest mecanism nu este unul sănătos din punct de vedere democratic. De asemenea, apreciem că actuala situație din CNA este, în primul rând, efectul acestei nevoi compulsive a politicului de a controla activitatea instituției, prin desemnarea unor persoane care, de cele mai multe ori, plasează loialitatea față de actorul politic care i-a nominalizat mai presus decât interesul public pe care sunt mandatați prin lege să-l servească.

Recomandăm mediului politic să evite pe viitor astfel de situații și să nominalizeze persoane pentru componența CNA și pentru CA-urile TVR/SRR în funcție de criterii de competență și integritate.

ActiveWatch

Centrul pentru Jurnalism Independent

Convenția Organizațiilor de Media

 

____________________

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.