Poliția Română ia la rând cu aplomb milițienesc semnatarii unei petiții

30 Jun 2015
Municipiul București, Municipiul București, Romania

Categorii:

Drept la protest  |  Drept la asociere

Descriere:

Update: Răspunsul Poliției Române din 1 iulie 2015

ActiveWatch și APADOR-CH protestează față de abuzurile grosolane incompatibile cu normele statului de drept prin care sunt hărțuite persoane care și-au exercitat dreptul la petiționare. Apreciem comportamenul Poliției Române ca fiind unul de tip milițienesc, similar poliției politice. În esență, în ultimele zile reprezentanți ai Poliției Române au chemat la secții pentru audieri sau au căutat la domiciliu sau la locul de muncă mai mulți cetățeni din țară, cu pretextul de a verifica dacă au semnat sau nu o petiție online. Oamenii semnaseră un document care critica lipsa de reacție a unor instituții publice din Hunedoara cu privire la gestionarea conflictelor și controverselor apărute din cauza micro-hidrocentralei de pe Râul Alb. Prin petiție, adresată printre alții și Ministrului de Interne, se solicita inclusiv demiterea unui șef de Inspectorat Județean de Poliție.

Considerăm că măsurile autorităților sunt excesive și de natură să îngrădească abuziv exercitarea unui drept constituțional, dreptul la petiționare. Potrivit RomâniaCurată.ro, zeci de persoane au fost conduse la secții pentru a fi audiate și pentru a declara în scris că au semnat respectiva petiție. În realitate acțiunile polițiștilor au caracter de hărțuire și represalii la adresa unor cetățeni care au îndrăznit să își exercite un drept și poate constitui, mai ales pentru inițiatorii ei, infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal.  

Mai mult, Poliția Română nu a oferit nici până acum un punct de vedere public care să justifice acțiunile din ultimele zile, ceea ce ridică noi suspiciuni cu privire la motivele pentru care sunt mobilizate atâtea forțe și resurse pentru a verifica semnatarii. Mai eficient și mai responsabil ar fi fost ca autoritățile române să analizeze în ce măsură conținutul petiției era îndreptățit și să verifice dacă entitățile criticate de cetățeni și-au respectat misiunea și au acționat în consecință.

Ultimii ani au demonstrat că România are o problemă cu modul în care autoritățile se raportează la cetățenii care protestează, în stradă sau prin intermediul petițiilor. Poliția Română are responsabilitatea să apere cetățenii, nu să îi trateze cu ostilitate, mai ales atunci când ei reclamă neregularități comise de poliție. Considerăm că această situație este extrem de gravă și transmite un mesaj extrem de periculos în spațiul public în sensul că aceia dintre cetățeni care se implică în acțiuni critice la adresa autorităților riscă să fie victimele unor represalii. Solicităm IGPR și MAI să prezinte o explicație publică situației. Concret solicităm următoarele clarificări:

1.     Cine și în ce modalitate a sesizat poliția;

2.     Care sunt indiciile concrete care justifică inițierea acestor verificări;

3.     Pentru ce faptă și încadrare juridică se efectuează cercetările;

4.     Câți polițiști sunt implicați în această acțiune de verificare și care este costul estimat al unei astfel de cercetări.

 

Contact: Mircea Toma, Președinte ActiveWatch; office@activewatch.ro

sursa foto: www.romaniacurata.ro

 

_____________________________

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.