Accesul jurnaliștilor la informații publice în procesul de justiție

1 Jun 2012
Municipiul București, Municipiul București, Romania

Categorii:

Acces la informații de interes public

Descriere:

Secretomania și reaua credință a autorităților judiciare în raport cu jurnaliștii pe tema accesului acestora la informațiile publice din dosarele aflate în faza de urmărire penală sau de judecată s-au manifestat clar prin noul ghid realizat de Consiliul Superior al Magistraturii în 2012.

În luna mai 2012 s-a aflat pe căi neoficiale despre intenția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a adopta fără consultare publică un ghid privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media. CSM a considerat că dezbaterea publică se realizase, în condițiile în care proiectul fusese publicat pe site-ul instituției cu temen limită pentru dezbatere de o zi[1]. Urmare a protestului unui grup de organizații de media[2] și a criticilor  lansate public de mai mulți ziariști, CSM a organizat o întâlnire cu reprezentanți ai mass-media și ai societății civile și a prelungit cu câteva zile termenul de adoptare a Ghidului, în așa fel încât să se poată formula (pe grabă) observații ale celor interesați de conținutul acestui document. Totuși, la forma finală a Ghidului adoptată pe 1 iunie au fost aduse doar câteva mici modificări proiectului inițial de ghid, deși au existat sugestii de amendamente venite din mai multe surse[3].

În esență, noul Ghid[4] detaliază atribuțiile purtătorilor de cuvânt și ale „structurilor” de comunicare ale instanțelor și ale CSM, definește regulile de acces la dosare (inclusiv la cele din faza de urmărire penală) și la ședintele instanțelor de judecată în procesele penale și, separat, în cele civile. Deși Ghidul are meritul că detaliază regulile de acces la dosare și la ședințele de judecată, făcând astfel mai previzibile și mai clare situațiile în care accesul presei este permis, documentul instituie limitări care sunt excesive din punctul de vedere al dreptului la informare și nu rezolvă cerințe de acces la informație, așa cum fuseseră formulate în trecut de către mass-media.

Noul Ghid al CSM nu reușește să stabilească o practică unitară a purtătorilor de cuvânt ai instanțelor și parchetelor în raport cu jurnaliștii acreditați. Fiecare instituție aplică după propria viziune prevederile Ghidului CSM sau, mai grav, în funcție de gravitatea și notorietatea fiecărui caz/acuzat în parte.

Documentul introduce un paragraf care lasă practic la latitudinea purtătorului de cuvânt al unității de parchet sau a instanței ce anume comunică dintr-un rechizitoriu, act care, potrivit mai multor texte de lege, coroborate, este, în conștiința jurnaliștilor români, un act public. Paragraful incriminat de ziariști prevede ca rechizitoriul să fie „curățat” de orice referire la probele instrumentate de procuror în faza urmăririi penale înainte de a fi pus la dispoziția presei. Or, conform DEX, rechizitoriul înseamnă „expunerea procurorului într-o instanță în care se formulează punctele pe care se sprijină acuzarea”. Logica ne spune, așadar, că ar fi imposibil să ințelegi punctele pe care se sprijină acuzarea unei persoane în lipsa referirilor la probele adunate împotriva ei.

Ghidul nu lămurește în ce moment un jurnalist are acces la conținutul unui rechizitoriu: la momentul redactării lui, la momentul avizării lui de către procurorul ierarhic superior, la momentul la care primește număr de înregistrare, după ce pleacă de la procuror către instanță sau odată înregistrat la instanță. Această ambiguitate este cu atât mai nepotrivită în contextul unei concurențe acerbe pe piața de media din România.

Un alt aspect problematic este acela că accesul pentru presă la datele din dosarele penale se face numai după ștergerea datelor cu caracter personal. Principiul ar trebui să fie că atunci când prelucrarea datelor personale se face exclusiv în scopuri jurnalistice și datele sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată, prelucrarea datelor beneficiază de un regim derogatoriu de la condițiile prelucrării datelor cu caracter personal, în conformitate cu legea 677/2001[5]. Altfel, o anonimizare a datelor personale înainte de a pune informațiile respective la dispoziția jurnaliștilor ar afecta în mod direct posibilitatea mass-media de a prezenta informații de interes public. De aceea, accesul la dosarul aflat la instanță trebuie să fie permis în mod integral. Jurnalistul ar putea eventual să completeze o declarație pe proprie răspundere prin care: a) se angajează să dezvăluie public datele personale doar a persoanelor publice sau acolo unde dezvăluirea ar fi necesară pentru un interes public; b) va fi responsabil pentru orice încălcare a vieții private cf Codului Civil sau a prelucrării datelor personale cf legii 677/2001.

De asemenea, în lista dosarelor exceptate de la acces se află și unele care ar putea avea un vădit caracter de interes public (vezi art. 27, 43 și 48 din Ghid). În plus, furnizarea de informații de interes public privind activitatea judiciară poate fi restrânsă pentru motive vagi, cum ar fi: „interesul moralității” sau al „ordinii publice” (art. 36 din Ghid). Nu a fost prevăzută nicio posibilitate de acces la variantele electronice ale rechizitoriilor sau motivărilor hotărârilor judecătorești, deși o astfel de comunicare a datelor ar veni în întâmpinarea nevoilor presei de acces rapid la informație, care să fie comunicată către public în timp real și ar ușura inclusiv activitatea celor care oferă accesul la dosare.

În practică, modul în care jurnaliștii acreditați pe lângă instanță au acces la informațiile din dosarele penale aflate pe rol (care și ele sunt, în principiu, publice) nu este lămurit încă în sistemul judiciar din România. Acolo unde accesul este permis, jurnaliștii sunt obligați să copieze de mână conținutul unor acte din dosar, neavând la dispoziție echipamente de copiat/scanat sau, în rarele cazuri în care ele există, prețul practicat de instanțe pentru aceste servicii este prohibitiv. Așadar, jurnaliștii se văd obligați să apeleze la mijloace care le îngreunează munca, fapt ce, în unele situații, privează publicul de dreptul la informare.

Pentru filmare, fotografiere și înregistrare audio în sala de judecată, în loc să se prezume accesul presei, interdicțiile constituind excepția, accesul este excepția (vezi art. 32). Mai mult, accesul se solicită obligatoriu înainte de ședință, de preferință cu 24 de ore, prin biroul de relații publice. În afara sălii de ședință, filmările se pot face doar în locurile din cadrul instanței anume stabilite de către biroul de relații publice (deci filmarea pe holurile instanței nu mai este posibilă - vezi art. 32 alin. 7). Oricum, nici în această problemă nu există o practică unitară a instanțelor. Aceste elemente continuă să rămână la arbitrariul completului de la fiecare dosar în parte. Regula generală rămâne totuși aceea că filmatul și fotografiatul în sala de judecată sunt strict interzise. Există însă și cazuri în care jurnaliștilor li se permite să asiste la ședințe și să și filmeze sau să fotografieze, însă fără a lua imagini cu magistrații din completul de judecată.

Instituțiile judiciare din România nu și-au reformat mentalitatea față de jurnaliști, nu au reușit să ajungă să-i privească pe aceștia ca pe niște parteneri onești.

Pe de altă parte, în lipsa unor mecanisme, chiar legale, de responsabilizare a jurnaliștilor acreditați pe lângă instituțiile judiciare, conduita acestora lasă de multe ori de dorit. Jurnaliștii nu au sprijinul instituțiilor judiciare pentru a se responsabiliza și pentru a se profesionaliza, de aici apariția în spațiul public a multor informații false sau neverificate, a anumitor date personale ce nu ar trebui divulgate etc.

Inerția și secretomania care domină încă instituțiile din sistemul judiciar împiedică purtătorii de cuvânt să aibă o atitudine activă în dezbaterea publică pe anumite chestiuni la zi sau chiar pe anumite dosare, astfel că acele informații eronate difuzate de jurnaliști și, uneori, chiar de avocații părților, din eroare sau rea-credință rămân necontrazise de autorități în spațiul public, întipărindu-se în mod greșit ca fiind adevărate în conștiința publicului, care astfel poate ajunge să aibă convingeri greșite despre un anumit proces. Astfel de întâmplări duc și ele, alături de alte probleme ale sistemului judiciar, la un climat predominant de neîncredere a publicului în sistemul judiciar românesc.

Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2012" publicat de ActiveWatch


[1] „CSM reia dezbaterea ghidului de relații dintre sistemul judiciar și mass-media. CSM a organizat dezbateri publice cu circuit închis, pe banii Olandei”, Blog.ActiveWatch.ro, 22 mai 2012. Conform relatării membrilor echipei FreeEx prezenți la dezbaterile de la CSM, „Magistratul Mircea Aron a dezaprobat faptul că anumiți colegi ai săi au sesizat presa, pe motiv că o idee lansată în spațiu public ajunge să fie dezbătută după bunul plac al fiecăruia și <>”. Conform aceleiași surse, Mona Pivniceru, membru CSM, declarase că „s-a optat pentru varianta cea mai liberală”.

[2] Vezi comunicatul – protest al ActiveWatch, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație și Centrul pentru Jurnalism Independent din 21 mai 2012, care condamna lipsa de transparență și de consultare a conducerii CSM cu privire la noul ghid pentru relația justiție - mass media. Organizațiile semnatare au chemat jurnaliștii să protesteze la CSM împotriva adoptării acestui ghid fără consultarea profesioniștilor din mass-media. (www.activewatch.ro sectiunea FreeEx/Reacții).

[3] ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație și Asociația pentru Tehnologie și Internet au depus observații, majoritatea nefiind acceptate.

[4] Adoptat prin Hotărârea nr. 482 a Plenului CSM din 1 iunie 2012. Poate fi găsit pe site-ul CSM (www.csm1909.ro) doar în secțiunea Hotărâri, nu și în secțiunea Legislație, în care se află la data publicării acestui raport doar Ghidul vechi, din 2006.

[5] Sunt aplicate excepțiile de la art. 11, art. 12 alin. 3 și art. 13 alin. 6 din Legea nr. 677 din 21/11/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date:

Art. 11. - Prevederile art. 5, 6, 7 şi 10 nu se aplică în situaţia în care prelucrarea datelor se face exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, dacă prelucrarea priveşte date cu caracter personal care au fost făcute publice în mod manifest de către persoana vizată sau care sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată.

Art. 12 (3). - Prevederile alin. (2) nu se aplică atunci când prelucrarea datelor se efectuează exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, dacă aplicarea acestora ar da indicii asupra surselor de informare.

Art. 13  (6). - Prevederile alin. (2) nu se aplică atunci când prelucrarea datelor se efectuează exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, dacă aplicarea acestora ar da indicii asupra surselor de informare.

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.