Imagini cu premier gol sub pretextul interesului public

16 Feb 2012
Antena 1, Bucuresti

Categorii:

Etică (abateri deontologice)  |  Legislație  |  TV  |  Libertate de exprimare  |  Viață privată  |  Acces la informații

Descriere:

Televiziunile au difuzat în februarie 2012 imagini cu fostul premier al României, Emil Boc, gol la vestiar, sub pretextul că SPP-ul nu era acolo, să-l protejeze[1], ceea ce ar ridica semne de întrebare legate de siguranța națională. ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent și Convenția Organizațiilor de Media au considerat că „acest material nu poate fi considerat un produs jurnalistic, nu respectă nici o normă profesională și nu are nimic în comun cu informarea publicului sau cu interesul public” și „încalcă flagrant dreptul la viața privată”.

Antena 1, postul de televiziune care a lansat imaginile cu premierul nud în cadrul emisiunii „Un show păcătos”, a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) prin suspendarea emisiei timp de 10 minute. Totodată, CNA a amendat și postul OTV cu 200.000 de lei pentru difuzarea imaginilor[2]. „Este probabil cazul cel mai grav, este o încălcare foarte gravă  privind dreptul la propria imagine și protecția demnității umane, sub masca interesului public”, a declarat președintele CNA, Răsvan Popescu[3].

 

Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2012" publicat de ActiveWatch


[1]Scandal de proporții! Emil Boc, în fundul gol în incinta unei săli de fitness”, Libertatea.ro,  13 februarie 2012.

[2]Sancțiuni pentru imaginile cu Emil Boc gol: Antena 1, fără emisie 10 minute. OTV, 200.000 lei amendă. Președintele CNA: E probabil cel mai grav caz”, B1.ro, 16 februarie 2012.

[3] Ibidem.

 

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.