Sima șantajează directorul unei publicații

11 Oct 2012
Municipiul București, Municipiul București, Romania

Categorii:

Etică (abateri deontologice)  |  Online

Descriere:

Într-o dispută, directorul publicației economice Bursa, Florian Goldstein (Make), a fost amenințat de brokerul Cristian Sima că, în cazul în care publică informații care pot afecta clienții WBS Holding, atunci va face publice pe www.hotnews.ro, „pe surse”, tranzacțiile pe care le-a efectuat pe diferite piețe financiare în numele său. Make a fost client al WBS Holding. „Pentru că îţi jur pe ce am mai sfânt că dacă tu faci măgărie cu toţi clienţii şi arunci WBS-ul în aer, eu, tot pe surse, la Hotnews , că eu nu mai sunt la Hotnews şi nici la WBS, îţi dau toate tranzacţiile lui Make”[1], ar fi declarat Sima, potrivit lui Make.    

Sima a fugit din țară la începutul lui octombrie 2012, după ce firma pe care o deține a pierdut banii clienților în numele cărora tranzacționa pe piețele de capital. Brokerul susține că a fugit din teama amenințărilor pe care le-ar fi primit indirect din partea unor politicieni sau oameni de afaceri[2].

De-a lungul ultimilor 10 ani, Sima a fost o prezență constantă în platourile televiziunilor pentru a comenta diverse teme legate de piețele financiare. Cristian Sima a deținut până în luna septembrie 9% din acțiunile publicației online HotNews.ro (pe care a și finanțat-o) și pe care le-a vândut în luna septembrie 2012 lui Răzvan Cornățeanu, fost manager la mai multe publicații și grupuri de presă din România, printre care Adevărul Holding. Publicația a scris că „Cristian Sima a fost investitor financiar în firmă, fără niciun rol în activitatea de zi cu zi a platformei HotNews.ro”.

Vezi și:

Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2012" publicat de ActiveWatch


[1] „Absurd: Sima încearcă să mă șantajeze”, Bursa.ro, 11 octombrie 2012.

[2]„Cristian Sima: Am venit în Islanda de frica unor politicieni”, Adevărul.ro, octombrie 2012.

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.