Purtătorul de injurii al Guvernului, Mirel Palada

18 Aug 2014
Comuna Balotești, Județul Ilfov, Romania

Categorii:

Tipul de media  |  Tipul de angajat media implicat  |  Insulte  |  Print  |  TV  |  Radio  |  Online  |  Reporter  |  Redactor  |  Redactor-șef  |  Editor  |  Editorialist  |  Prezentator  |  Fotoreporter / Cameraman  |  Blogger  |  Altele

Descriere:

În luna august 2014, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a răbufnit pe Facebook într-o serie de jigniri la adresa jurnaliștilor critici la adresa Guvernului. „Cum apare câte un subiect politic care învârtoşează spiritul bejboinic în opinanţi, de zici că-i catastrofă şi dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiţi de pe lista mea care îşi fac seppuku comunicaţional şi trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar înainte fusese la Hotnews, şi care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câtă îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi”, a scris Palada.

Premierul Victor Ponta s-a delimitat de ieșirea lui Palada și a criticat atitudinea acestuia[1], iar, la începutul lui septembrie, Ponta l-a înlocuit pe Palada din funcția de purtător de cuvânt al Guvernului cu Corneliu Calotă, fost jurnalist la TVR[2].

Mirel Palada nu se afla la prima ieșire de acest gen. În decembrie 2013, pe atunci consilier pentru strategii guvernamentale al premierului Victor Ponta, Palada a împărțit mai multor jurnaliști acreditați la Guvern tricouri cu sloganul „Antiguvernămentesc, deci transmit”[3]. Gestul s-a vrut un reproș față de jurnaliștii care au o atitudine antiguvernamentală, tricourile fiind împărţite după o conferinţă de presă susţinută de Victor Ponta, și s-a dorit o parafrază a maximei „Gândesc, deci exist”. Palada a declarat că tricourile erau cumpărate din banii săi și că premierul nu a fost informat de această iniţiativă.

 


Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2014-2015" publicat de ActiveWatch

[1]  „Ponta, despre Palada: Nu sunt de acord cu modul de exprimare. Nu am nevoie de un Lăzăroiu la Guvern”, Liviu Dadacus, Mediafax.ro, 18 august 2014.

[2]  „Mediafax: Mirel Palada nu va mai fi purtător de cuvânt al Guvernului”, Digi24.ro, 3 septembrie 2014.

[3]   „Glumă nesărată a lui Palada. Consilierul lui Ponta a împărţit presei tricouri cu mesajul : «Antiguvernamentesc, deci transmit»”, Mircea Marian, EvZ.ro, 23 decembrie 2013. http://www.evz.ro/detalii/stiri/gluma-nesarata-a-lui-palada-consilierul-lui-ponta-a-impartit-presei-tricouri-cu-mesajul-1073927.html

 

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.