Liliana Ciobanu, jurnalist freelancer, amenințată pentru colaborările cu The Economist și CNN

9 Jul 2012
Municipiul București, Municipiul București, Romania

Categorii:

Amenințări  |  Insulte  |  Altele

Descriere:

Liliana Ciobanu, jurnalistă freelance, a fost amenințată și defăimată în urma colaborării sale cu CNN și The Economist[1]. Aceasta a scris mai multe articole în perioada iunie – iulie 2012 despre situația politică din România, plagiatul premierului și scandalul dintre Victor Ponta și Traian Băsescu.

După publicarea materialelor, aceasta a primit o serie de telefoane cu numere anonime în care i se spunea: „Ești urmărită!. Când jurnalista s-a dus la Poliție, aceștia i-au spus că nu pot întreprinde nici un demers, deoarece Legea 12/2012 cu privire la reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice nu le-ar permite o acțiune, pentru că telefoanele nu ar fi amenințări explicite.

Tot atunci, publicația online Cotidianul.ro a scris despre ea: „Încă un agent antiromân este descoperit de cotidianul.ro. <> este, de fapt, Liliana Ciobanu, fost reporter la Realitatea TV”„Cazul Lilianei Ciobanu demonstrează cât se poate de clar metoda prin care aceşti agenţi dezinformează opinia publică din România, punând o presiune artificială în viaţa politică. Liliana Ciobanu se aşază, în acest fel, în fruntea listei dezinformatorilor plătiţi pentru astfel de servicii, alături de Carmen Valică de la Radio România, de profesoara Kim Lane Scheppele de la Universitatea din Princeton, de bulgarul Alexander Levy şi de bursierul ICR Raul Sanchez Costa. Într-o listă care, în mod cert, rămâne deschisă[2], scria Cotidianul. (Citiți detalii în capitol despre „Presiuni”.)

 

Susa : Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2012" publicat de ActiveWatch


[1] „Solicitare drept la replică. Liliana Ciobanu vs Cotidianul”, FreeEx, Blog. ActiveWatch.ro, 9 iulie 2012.

[2] „Încă un agent antiromân este descoperit de cotidianul.ro. <> este, de fapt, Liliana Ciobanu, fost reporter la Realitatea TV”, Ion Spânu, Cotidianul.ro, 8 iulie 2012.

 

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.