Mihai Goțiu, jurnalist și activist Salvați Roșia Montană, atacat la o emisiune Realitatea

21 Feb 2013
Rosia Montana

Categorii:

Agresiuni  |  TV  |  Altele

Descriere:

<>

Jurnalistul Mihai Goțiu a fost agresat fizic înainte și după o emisiune realizată de Mihai Tatulici la Roșia Montană și a fost amenințat în timpul desfășurării acesteia. Emisiunea, difuzată de postul RealitateaTV în 5 februarie 2013, avea ca temă exploatarea de aur din localitatea Roșia Montană. La fața locului exista un grup de persoane care aplauda susținătorii RMGC și îi huiduia pe opozanți. Înainte de emisie, jurnalistul Mihai Goțiu a fost lovit cu gheață și ouă de către cei din grup. După program, jurnalistul a fost nevoit să se refugieze în Muzeul Mineritului și a apelat la ajutorul poliției pentru a scăpa de grupul agresor. A doua zi, acesta și-a găsit mașina vandalizată. Goțiu este cunoscut pentru opiniile sale împotriva exploatării de la Roșia Montană.

Urmare a emisiunii de la Realitatea TV, ActiveWatch a sesizat CNA și a atras atenția că moderatorul nu a intervenit decât o singură dată pentru a tempera grupul susținător RMGC, încălcând astfel Art. 40, al. 3 („Moderatorii au obligația să nu permită invitaților să [...] instige la violență”). O altă organizație care a depus plângere la CNA a fost Asociația Alburnus Maior[1].

Mihai Goțiu documentează situația de la Roșia Montană din anul 2002 și, deși spune că a mai fost amenințat, ziua de 5 februarie a fost prima dată când a fost agresat fizic. O parte dintre cei din grupul respectiv (pe care jurnalistul îi identifică ca fiind din „conducerea așa-zis-ului sindicat Viitorul Mineritului”) l-au mai abordat și la referendumul din 9 decembrie 2012, când l-au „provocat și amenințat verbal (…) chiar sub ochii jandarmilor și polițiștilor de la două secții din Abrud”. Într-un articol de pe blogul său Voxpublica, Goțiu spune despre aceștia că „sunt niște victime (iar adevărații responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat sunt cei care i-au instigat). Sunt victime ale manipulărilor și politicilor "comunitare" și ale companiei".

 

Sursa : Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2012" publicat de ActiveWatch


[1] „Primarul Onțanu desființează panourile ce discriminează minoritățile sexuale și amendează autorii”, b365.ro, 21 februarie 2013.

 

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.