Expoziția foto de la One World, interzisă în pasajul de la Universitate

14 Mar 2013
Municipiul București, Municipiul București, Romania

Categorii:

Din partea autorităților

Descriere:

Expoziția foto „Revoluţii globale şi mişcări occupy” a fost suspendată de Administrația Străzilor București pentru că, după părerea au­to­ri­tă­ţilor, fotografiile „instigă la violenţă, iar pasajul nu este o locaţie propice pentru astfel de manifestaţii”[1]. Expoziția fusese inițial aprobată de aceeași instituție. Evenimentul a fost organizat în cadrul celei de-a cincea ediții a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World România și cuprinde imagini din opt țări în care au avut loc mișcări revoluționare începând cu anul 2011.

Expoziția avea aprobare scrisă, semnată pe 13 februarie 2012 de directorul Administrației Străzilor. În cererea adresată de către organizatorii One World România se menționa: „consi­de­răm că o astfel de expoziţie nu îşi are lo­cul într-un spaţiu expoziţional con­ven­ţio­nal, iar spaţiul pe care îl găsim ca fiind cel mai potrivit este Pa­sa­jul pie­tonal din Piaţa Universităţii”[2]. Activitatea s-a suspendat însă, la o zi după aprobarea sa, în urma unor sesizări primite de Poliția Comunitară. Un motiv invocat este acela al încălcării Regulamentului de Ordine Interioară al Pasajului, conform căruia este interzisă prezența oamenilor sandwich [oameni cu pancarte pe piept – n.r.] în pasaj.

 

Susa : Raportul FreeEx "Libertatea presei în România 2012" publicat de ActiveWatch


[1] Ibidem.

 

[2] „Expoziţie foto în Piaţa Universităţii: aprobată în scris, suspendată verbal”, Jurnalul.ro, 14 martie 2012.

 

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.