România TV oferă diagnostice medicale

15 Oct 2014
Bucuresti

Categorii:

Etică (abateri deontologice)  |  TV

Descriere:

Emisiunea de dezbateri Ediție Specială, difuzată de postul Romania TV în data de 15 octombrie 2014, a anunțat difuzarea unor imagini și informații care ar viza „dezvăluiri-bombă” legate de „incapacitatea de a conduce țara” în care s-ar fi aflat Președintele în funcție la acea dată, Traian Băsescu. Iată câteva dintre titlurile de ilustrare folosite de postul de știri: „Imediat”, „Cutremurător”, „Dezvăluiri-bombă despre Băsescu”, „Situație gravă ascunsă poporului”, „Incapacitate de a conduce țara” sau „Dovada, în imagini șoc”.

Moderatorii și invitații au prezentat și dezbătut un set de imagini video, extrase din patru contexte diferite, în care Președintele Traian Băsescu ar fi avut gesturi sau un comportament ce ar fi indicat o stare de sănătate precară. În știrea care a introdus dezbaterea din studio s-au făcut afirmații prezentate ca informații certe despre starea de sănătate a președintelui, fără a fi susținute de nicio altă dovadă cu excepția imaginilor prezentate pe ecran și a unor presupuse „surse medicale”. Președintele a fost „diagnosticat” de jurnaliștii România TV cu boala Parkinson, gesturi ale sale au fost interpretate ca semne ale unor atacuri cerebrale, iar manifestările sale publice au fost analizate ca fiind determinate de problemele medicale de care ar fi suferit.

„Sunt informații exclusive despre adevărata stare de sănătate a șefului statului, ascunsă, până în acest moment românilor. Avem imaginile incredibile în care Traian Băsescu arată clar semnele bolii Parkinson. Sunt mai multe ipostaze în care președintele a fost surprins și în care nu și-a mai putut ascunde boala de care suferă. Surse medicale au confirmat însă pentru România TV faptul că, atenție, președintele a suferit și două atacuri cerebrale in timpul celui de-al doilea mandat. Imaginile dovedesc din nou acest lucru. Traian Băsescu a apărut în cel puțin patru momente cu semne evidente ale atacurilor cerebrale. Într-unul dintre acestea, președintele nu-și mai putea mișca mâna dreaptă. Într-un altul, mâna stângă. Potrivit acelorași surse medicale, Traian Băsescu a fost internat în mare secret la Spitalul Militar din București. De asemenea, a fost operat într-o clinică din Viena, mai spun aceleași surse medicale. Vorbim despre informații ținute ascunse de serviciile secrete ale statului. De altfel, chiar și în aparițiile recente, Traian Băsescu își trădează suferința. Ieșirile necontrolate, tremuratul continuu și izbucnirile sale pot fi citite de acum într-o altă cheie, în condițiile în care, iată, există justificări medicale pentru toate acestea”, s-a declarat în emisiune[1].

Sursa: Raportul FreeEx "Libertatea Presei in România 2014 - 2015" publicat de ActiveWatch


[1]  Emisiunea Editie Speciala, din data de 15 octombrie 2014, difuzată de postul România TV.

 

Linkuri sursă:


Comentează:







Distribuie:

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.